Dan Șucu, care deține 70% din pachetul de acțiuni al Rapidului, a făcut un anunț categoric în legătură cu limita de investiții.
Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a anunțat că nu există o sumă fixă pentru investiții și a dat de înțeles că „nu există o limită”. În urma declarației făcute, oficialul formației de lângă Podul Grant a spus clar și răspicat că marele obiectiv al giuleștenilor de sezonul acesta este câștigarea titlului Superligii, care a fost ultima dată cucerit de Farul Constanța.
„Din clipa în care am hotărât că investesc, nu există o limită. Ca investiție nu există o limită. De anul acesta, trebuie să luptăm pentru câștigarea campionatului. Nu cred că e o chestie doar de declarație. Economic vorbind, suntem acolo.
Sportiv, trebuie să avem aceeași capacitate. O echipă românească trebuie să ajungă în mod constant în grupe. România e destul de puternică să nu aibă o echipă în grupe. Am investit mult mai mult și suntem investiți să o facem iar”, a declarat Dan Șucu pentru Digi Sport.
Al-Tai, fosta echipă a lui Mirel Rădoi, a plătit 1,5 milioane de euro pentru a-l transfera pe croatul Marko Dugandzic, atacantul Rapidului. Fostul vârf al giuleștenilor a ținut să le ureze succes și să mulțumească tuturor din cadrul clubului de lângă Podul Grant.
„Este un transfer uimitor pentru mine și Rapid. Credeam că voi rămâne, dar fotbalul este ciudat. Am fost foarte fericit la Rapid, le mulțumesc tuturor și le urez succes. Pentru mine e un capitol nou, să vedem ce se va întâmpla.
Campionatul este foarte puternic și cred că va deveni și mai puternic pe măsură ce trec anii. Sunt foarte fericit că voi juca alături de jucători mari, fiecare echipă de acolo are jucători foarte buni, măcar o vedetă.
Să fiu golgheter acolo? De ce nu? Sunt pregătit. Trebuie mai întâi să cunosc colegii, staff-ul, orașul. Cultura de acolo este diferită. Să vedem, o voi lua pas cu pas, sunt sigur că mă voi adapta”, a declarat Marko Dugandzic la plecarea din România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER